Trimitere în judecată: Popovici Aurel - abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată

Trimitere în judecată: Popovici Aurel - abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului POPOVICI AUREL, inspector vamal în cadrul în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costeşti, județul Botoșani, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 05.04.2014-16.06.2014, inculpatul Popovici Aurel, în calitate de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca Costeşti, județul Botoșani, cu atribuții de șef de tură, în mod repetat nu și-a îndeplinit cu intenție atribuțiile de serviciu, referitor la efectuarea unor controale amănunțite asupra unor autoutilitare care au tranzitat punctul de frontieră respectiv, cu toate că avea cunoștință că în acele mijloace de transport erau transportate peste limita legal admisă importante cantități de țigări din Republica Moldova.
În toate cazurile, inculpatul doar a simulat efectuarea controalelor, permițând astfel trecerea prin punctul vamal a unei cantități de 315.000 pachete ţigarete.
Prin această activitate infracțională, inculpatul a cauzat o vătămare a intereselor legale ale autorității vamale al cărui reprezentant este precum și un prejudiciu bugetului de stat, în sumă de 3.411.169 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.
Mai nouă Mai veche