Buletin de presă, 6 aprilie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 6 aprilie 2016 - IPJ SuceavaEvenimente rutiere cercetate de către poliţişti

* La data de 05.04.2016, în jurul orei 17.45, în timp ce conducea autoutilitara, pe DC Bobeica, în afara localității Izvoarele Sucevei, într-o curbă la stânga, un bărbat de 47 de ani, din comuna Breaza, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un arbore şi de gardul împrejmuitor al cantonului silvic.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă, la spital, i s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 05.04.a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în interiorul localității Vicovu de Jos, un tânăr de 20 de ani, din comuna Putna, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa și condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Vicovu de Jos, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani a fost proiectat într-un șanț, iar o femeie de 35 de ani, din comuna Vicovu de Jos, pasageră în autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Faptă de natură penală cercetată de poliţişti

* La data de 05.04.2016, în jurul orei 15.00, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, în perioada 04 - 05.04.2016, persoane necunoscute au sustras o platformă şi un utilaj, aparținând unei societăți comerciale administrate de o femeie de 39 de ani din localitate și parcate pe strada Victoriei din municipiu.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, de mai mult timp, soțul părții vătămate, ce lucrează ca și electrician în cadrul societății, a parcat remorca pe care se afla utilajul folosit la lucrări pe strada Victoriei, ocazie cu care, profitând de lipsa unui sistem de siguranță, în noaptea de 04/05.04.2016, persoane necunoscute au sustras bunurile, prejudiciul fiind de aproximativ 60.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.


Dosare penale la regimul rutier

* La data de 05.04.a.c., în jurul orei 11.45, o patrulă din cadrul Postului de poliție Putna, a oprit pentru control pe raza localității, mopedul condus de un localnic de 43 de ani, care nu purta cască de protecție.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 05.04.2016, în jurul orei 11.20, o patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, autovehiculul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un bărbat de 43 de ani, din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autovehiculul nu este înmatriculat, plăcuţa cu numărul de circulaţie provizorie, aparţinând unui alt autovehicul și este expirată din 30.01.2014.
Întrucât bărbatul de 43 de ani, este cercetat în alte 2 dosare pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul rutier, unul cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane, s-a dispus reunirea cauzelor şi măsura reţinerii pentru 24 de ore a suspectului, care a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la 06.04.2016, să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

* La data de 05.04.a.c., în jurul orei 23.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Arbore, în care se aflau ca pasageri alte 4 persoane.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti

* La 05.04.2016, în jurul orei 22.45, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, a oprit pentru control, pe DN 2, pe raza comunei Bălcăuți, autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani din municipiul Suceava, în care se afla ca pasageră, o femeie de 43 de ani, cetățean român cu domiciliul în Spania.
În urma controlului interiorului autoturismului, polițiștii au identificat 100 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, despre care femeia a declarat că îi aparțin și le-a cumpărat de pe raza orașului Siret, de la persoane necunoscute.
Țigările în valoare de aproximativ 1.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit dosar penal față de femeia de 43 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

* La data de 05.04.a.c., în jurul orei 13.20, o patrulă din cadrul Postului de poliție Horodniceni, a oprit pentru control pe DC 93E, autoutilitara condusă de un bărbat de 57 de ani, din comuna Cornu Luncii, care transporta material lemnos.
În urma verificării documentelor de însoțire a materialului lemnos transportat, polițiștii au constatat faptul că, avizul de însoțire secundar este expirat, fiind generat la data de 04.04.2016, ora 11.21.
Autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Mălini, ocazie cu care, în urma inventarierii specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 8,77 m.c. cherestea rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 2.192 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Mălini.
Mai nouă Mai veche