Incendiu în localitatea Moldova Suliţa, 21 aprilie 2016

Incendiu în localitatea Moldova Suliţa, 21 aprilie 2016Incendiu în localitatea Moldova Suliţa
21.04.2016, ora anunţării la 112 – 4:03

Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale şi o motopompă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui C.I., din comuna Moldova Suliţa. Din cauza faptului că în gospodărie nu se afla nimeni, incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere. De asemenea, vântul puternic şi materialele combustibile din componenţa construcţiilor au favorizat dezvoltarea şi extinderea flăcărilor cu rapiditate, punând în pericol şi vecinătăţile.
La sosirea echipajelor, incendiul era generalizat şi ardeau casa şi anexele gospodăreşti, construcţii din lemn, cu învelitori din şindrilă, existând pericolul de propagare la locuinţele învecinate şi la fondul forestier aflat în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 7:30.
Au ars casa de locuit pe 100 de metri pătraţi, adăpostul de animale pe 100 de metri pătraţi, două bucătării de vară pe 40 de metri pătraţi, două magazii pe 16 metri pătraţi, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, documente personale şi circa 2 metri cubi lemn de foc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţele şi fondul forestier din vecinătate.


Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ
Mai nouă Mai veche