VIDEO 7.500 pachete de ţigări de contrabandă, descoperite intr-un autoturism Mercedes ML care a fost urmărit în trafic



VIDEO 7.500 pachete de ţigări de contrabandă, descoperite intr-un autoturism Mercedes ML care a fost urmărit în trafic
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina - I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat în trafic două autoturisme de teren implicate în activităţi de contrabandă, unul dintre ele, un autoturism marca Mercedes ML, fiind încărcat cu 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din România.
Un cetățean român este cercetat sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă.

În ziua de 18 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au depistat în trafic, pe raza localităţii Paltin, judeţul Suceava, un autoturism marca Mercedes ML, înmatriculat în Austria, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.
La semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, fapt pentru care lucrătorii noştri au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare, însă șoferul și-a continuat deplasarea în mare viteză.
După aproximativ 10 km, autoturismul a fost descoperit abandonat lângă o locuință de pe raza localității Lupcina, jud Suceava.
Imediat au fost luate măsuri de cercetare și supraveghere a zonei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au observat un alt autoturism de teren, marca Mitsubishi Pajero, înmatriculat în Marea Britanie, implicat şi el în activitatea de contrabandă, în timp ce se deplasa către maşina abandonată. Lucrătorii noştri au oprit pentru control autoturismul în cauză şi au constatat că era condus de cetățeanul român C. Vasile, de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
În continuarea cercetărilor, s-a constata că mașina abandonată era plină cu ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru care a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.500 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană.
Țigările, în valoare de aproximativ 75.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul în valoare de 24.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina în vederea continuării cercetărilor, iar Vasile C. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă.
În continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.


Persoană de contact: comisar șef de poliție Ilie Poroch-Serițan
Mai nouă Mai veche