Peste două sute de metri cubi de material lemnos în valoare de 100.000 de lei, confiscați de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice

Peste două sute de metri cubi de material lemnos în valoare de 100.000 de lei, confiscați de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvicePrevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

Astfel, în perioada 26.04.-28.04.2016, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din structurile de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, inclusiv cei din mediul rural, împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

Au fost executate 117 controale privind societăţi comerciale, persoane fizice autorizate sau controale în teren şi în fondurile forestiere. De asemenea, au fost verificate 288 de vehicule care transportau material lemnos.
În cadrul acţiunii au fost constatate 7 infracţiuni la regimul silvic.
Au fost aplicate 149 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 68.637 lei.
De asemenea, au fost confiscaţi 238 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 100.000 lei.

Exemple:

* La 26.04.2016, ora 12.00, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au oprit pentru control pe DJ 176, pe raza comunei Vama, autovehiculul condus de un bărbat din comuna Slatina, care transporta 8,48 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, fără documente legale.
Pe timpul deplasării către Ocolul Silvic Frasin, în vederea inventarierii materialului lemnos transportat ilegal, echipa de control a oprit pentru control, o altă autoutilitară, condusă de un bărbat din comuna Cornu Luncii, care nu deținea documente de însoțire sau proveniență pentru 4,00 m.c. cherestea.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a celor doi conducători auto pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru bărbatul din comuna Slatina și în cuantum de 2.000 lei, pentru cel din comuna Cornu Luncii, iar materialul lemnos în valoare de circa 4.240 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.

* În baza datelor şi informaţiilor deţinute, o echipă mixtă de control, formată din poliţiști din cadrul I.P.J. Suceava în cooperare cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi delegaţi ai Direcţiei Silvice Suceava, au identificat pe terenul aparţinând unei femei din comuna Valea Moldovei, jud. Suceava, cantitatea de 197,54 m.c. cherestea răşinoase, fără documente de provenienţă.
În cauză s-a dispus ridicarea în vederea confiscării şi predarea în custodia Ocolului Silvic Mălini, a cantităţii de 197,54 m.c. cherestea răşinoase, în valoare de 98.770 lei până la finalizarea cauzei.
Cercetările sunt continuate de Biroul de Combatere a Delictelor Silvice în vederea stabilirii provenienţei materialului lemnos utilizat la debitarea cherestelei, a împrejurărilor în care a fost depozitat materialul lemnos şi tragerii la răspundere a tuturor celor vinovaţi. Activitatea poliţiştilor a beneficiat de sprijinul logistic al Direcţiei Silvice Suceava - O.S. Mălini şi a unui delegat al Gărzii Forestiere Suceava.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Mai nouă Mai veche