Acțiune pe linia transportului de persoane desfășurată de polițiști

Acțiune pe linia transportului de persoane desfășurată de polițiști

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române a dispus ca, în această dimineaţă, la nivel naţional, poliţiştii să acţioneze, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în special cu implicarea vehiculelor destinate transportului de persoane.

După ce în cadrul unei acţiuni similare, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii suceveni au aplicat în doar câteva ore 40 de sancţiuni contravenţionale, în această dimineaţă, între orele 06.00 – 10.00 poliţiştii rutieri au desfăşurat o nouă acţiune în trafic, în special pe DN2, DN17, DN2E, DN 29 dar şi pe raza municipiilor şi oraşelor de pe raza judeţului Suceava.

Au acţionat 22 de echipaje de poliţişti cu peste 40 de poliţişti rutieri.
Au fost controlate aproape 100 de vehicule pentru transport persoane şi au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice dar şi la legislaţia specifică şi incidentă transportatorilor rutieri, respectiv OG 37/2007 şi HG 69/2012.
În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 61 de şoferi ai unor vehicule destinate transportului de persoane. Au fost identificate 2 persoane care au consumat băuturi alcoolice, fiind sancţionate contravenţional şi fiindu-le suspendate permisele de conducere.
De asemenea, au fost 5 certificate de înmatriculare, 2 pentru defecţiuni tehnice şi 3 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Exemplu:

La data de 01.07.2016 orele 08.08 pe DN 2 E, pe raza com. Horodnic de Sus a fost depistat microbuzul aparţinând unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate transportul de persoane, condus de un bărbat de 34 ani din com. Volovăţ care transporta 15 persoane in plus faţă de numărul de locuri înscris in cartea de identitate a vehiculului. De asemenea, s-a constatat că şoferul nu a eliberat bilete pentru persoanele transportate.

Poliţiştii atrag atenţia prestatorilor de servicii în domeniul transportului rutier să respecte cu stricteţe legislaţia în vigoare. Totodată, solicităm cetăţenilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-ţi viaţa în pericol.
Mai nouă Mai veche