
După ce la finalul săptămânii trecute poliţiştii au desfăşurat o acţiune similară aplicând transportatorilor în doar câteva ore 40 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei, în această dimiuneaţă poliţiştii rutieri au organizat o nouă acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Poliţiştii suceveni acţionează pe raza municipiului reşedinţă de judeţ cu 6 echipaje, atât pe traseele de transport din mun. Suceava cât şi la ieşirile din oraş către DN 17, DN 2 şi DN29.
De asemenea, alte 16 echpaje de poliţie acţionează pe raza judeţului, atât în interiorul localităţilor cât şi pe drumurile naţionale şi europene.
Totodată, în partea a doua a zilei, începând cu orele 16.00, poliţiştii vor acţiona în teren pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de principalele cauze generatoare de accidente grave – viteza şi alcool.
Poliţiştii atrag atenţia prestatorilor de servicii în domeniul transportului rutier să să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră în vigoare. Totodată, solicităm cetăţenilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi în pericol viaţa.