Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La 22.07.2016, în jurul orei 20.10, în timp ce conducea autoturismul pe strada George Coșbuc din municipiul C-lung Moldovenesc, la intersecția cu strada Calea Bucovinei, un localnic de 38 de ani, nu a acordat prioritate de trecere motocicletei condusă de un bărbat de 38 de ani, din localitate, intrând în coliziune cu aceasta.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a motociclistului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 22.07.2016, în jurul orei 21.20, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate într-o curbă de pe DJ 209G, în localitatea Ulma, un tânăr de 19 ani, din comuna Muşeniţa, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul și colțul garajului unui imobil.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 22.07.2016, ora 22.13, în timp ce conducea autoturismul pe DC 66, din comuna Vereşti, un localnic de 48 de ani, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune frontală cu atelajul hipo neînregistrat, condus regulamentar de un bărbat de 47 de ani, tot din localitate.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor de 8 ani, localnic, pasager în atelajul hipo.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul atelajului hipo și de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 23.07.2016, în jurul orei 01.51, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, un bărbat de 30 de ani, din județul Maramureş, a surprins și accidentat mortal o persoană de sex feminin cu identitate necunoscută, aflată pe partea carosabilă, în poziţia şezut.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei decedate, ca fiind o femeie de 40 de ani, din județul Mehedinţi, care locuia fără forme legale în comuna Buneşti.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și soluționarea procedurală a cauzei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 23.07.2016, ora 11.10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Ana Ipătescu, din municipiul Fălticeni, un bărbat de 57 de ani, din comuna Dolhești, nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat ușor un minor de 5 ani, angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 23.07.2016, ora 13.54, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în interiorul comunei Dărmăneşti, o femeie de 35 de ani, din comuna Calafindeşti, nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,STOP” și a pătruns în intersecţia cu DN 2, intrând în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Fălticeni.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a 4 pasageri din autoturismul acesteia, respectiv 4 minori cu vârste între 1 și 5 ani, precum și rănirea ușoară a unei femei de 49 de ani din municipiul Fălticeni, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.