Buletin de presă, 14 august 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 14 august 2016 - IPJ SuceavaDosar penal pentru contrabandă întocmit de poliţişti

La data de 12.08.2016, polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava, au identificat în incinta Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava, un bărbat de 35 de ani din localitate, care deţinea în vederea comercializării, 5820 bucăţi ţigarete de contrabandă de diferite mărci, de provenienţă extracomunitară, fără documente legale.
Țigările în valoare de circa 2.100 lei au fost confiscate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de către poliţişti

La data de 12.08.2016, ora 21.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Alexandru cel Bun din orașul Siret, un tânăr de 21 de ani, din comuna Zvoriștea, a efectuat un viraj la stânga, moment în care, a fost lovit în partea din spate de autoutilitara condusă de un bărbat de 48 de ani, din comuna Iaslovăț.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 25 de ani, din comuna Zvoriștea, pasager în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 14.08.2016, ora 02.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în interiorul localităţii Dumbrăveni, un bărbat de 41 de ani, din județul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un podeţ de beton.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a unei femei de 36 de ani și a unui bărbat de 37 de ani, ambii din județul Botoșani, pasageri în autoturism.
Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Atenţie la modul de asigurare a bunurilor!

Nu-i lăsaţi pe hoţi să ,,sărbătoarească” în aceste zile pe fondul neglijenţei dumneavoastră în asigurarea bunurilor. Poliţiştii recomandă adoptarea unui comportament preventiv şi dispunerea unor măsuri minime de siguranţă astfel încât să reduceţi riscurile de victimizare în ceea ce priveşte infracţiunile de furt.
Nu depozitaţi bunuri de valoare sau materiale de construcţie în zone neiluminate sau neîmprejmuite cu garduri şi alte sisteme de siguranţă.
Nu lăsaţi bicicletele neasigurate şi nesupravegheate! Vor constitui o tentaţie suplimentară pentru cei care nu respectă legea.
Exemplificăm cu două cazuri care au adus proprietarilor un prejudiciu total de cca. 4500 lei.

La data de 13.08.2016, ora 18.50, Poliția comunală Șcheia a fost sesizată de un localnic de 50 de ani, despre faptul că, în perioada 11.-13.08.2016, persoane necunoscute i-au sustras material lemnos, depozitat pe un teren situat în extravilanul satului Mihoveni.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare și de faptul că, terenul persoanei vătămate se află în extravilanul satului Mihoveni, într-un loc izolat, fiind împrejmuit cu gard doar pe trei laturi, în perioada 11.08. - 13.08.2016, ora 18.30, persoane necunoscute au pătruns prin zona ce nu este împrejmuită și au sustras aproximativ 6 m.c. cherestea, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.200 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

La data de 14.08.2016, ora 04.48, Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de o tânără de 21 de ani, din comuna Bogdănești, despre faptul că, în intervalul orar 04.00 – 04.30, persoane necunoscute i-au sustras din centrul localității o bicicletă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care a mers la discoteca din localitate și în jurul orei 04.00 și-a lăsat bicicleta rezemată de un gard fără sistem de siguranță, persoane necunoscute i-au sustras-o, prejudiciul fiind de circa 300 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Mai nouă Mai veche