Urmărit internaţional încarcerat în arestul IPJ Suceava
La data de 26.08.2016, a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava un tânăr de 25 de ani, din comuna Brodina, faţă de care, Tribunalul Suceava a emis la 18.03.2015, mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat” şi „trafic de migranţi”.
Inculpatul a fost dat în urmărire naţională, fiind semnalat şi pe plan internaţional.
Astfel, în urma activităţilor specifice desfăşurate, la 11.08.2016, tânărul a fost depistat în Spania şi arestat în vederea predării către România.
Ulterior, la 26.08.2015, inculpatul a fost preluat de pe aeroport de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, escortat şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 27.08.2016, să fie prezentat instanţei competente în vederea confirmării mandatului de arestare.
Evenimente rutiere cercetate de către poliţişti
La 26.08.2016, ora 20.45, Poliția municipiului C-lung Moldovenesc a fost sesizată de spitalul din localitate, despre faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat o localnică de 75 de ani, victima unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 26.08.2016, în jurul orei 13.00, în timp ce efectua manevra de mers înapoi în parcarea unui bloc situat pe str. Dimitrie Cantemir, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 28 ani, din județul Botoşani a acroșat ușor victima aflată în spatele mașinii.
După impact, conducătorul auto a coborât din autovehicul și a întrebat femeia de 75 de ani dacă a suferit leziuni şi dacă doreşte ca la faţa locului să intervină vreun echipaj de ambulanţă, însă aceasta a refuzat, lucru confirmat și de victimă, motiv pentru care, bărbatul a părăsit locul faptei.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmi dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 26.08.2016, în jurul orei 22.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, un localnic de 18 ani, s-a angajat într-o depăşire, încălcând marcajul longitudinal continuu, moment în care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în aceiaşi direcţie de mers de o femeie de 43 de ani, din localitate, care a efectuat un viraj spre stânga pentru a intra în curtea locuinţei sale, încălcând linia continuă şi fără să se asigure.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 17 ani, localnică, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 18 ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 27.08.2016, ora 11.45, în timp ce era tractat și conducea un vehiculul neînregistrat, prevăzut cu 3 roţi, pe str. Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, un localnic de 79 de ani, a intrat în balans şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea drumului public.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 79 de ani.
Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acesteia și conducătorului auto de 42 de ani din municipiul Suceava, care tracta cu autoturismul său vehiculul cu trei roți, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La data de 27.08.a.c., 18.15, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul George Enescu, din municipiul Suceava, un localnic de 62 de ani, a surprins și accidentat ușor un bărbat de 74 de ani, din localitate, angajat în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 27.08.2016, ora 23.58, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, un localnic de 27 de ani, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure și nu a acordat prioritate de trecere, fiind acroșat de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani, din județul Iași.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 51 de ani, din județul Iași, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.

La data de 28.08.2016, ora 02.18, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 155A, pe raza comunei Bogdănești, un tânăr de 19 ani, din comuna Baia, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere de 18 ani, din comuna Horodniceni, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosare penale la regimul rutier
La 26.08.2016, în jurul orei 21.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 177A, în localitatea Ostra, automobilul mixt condus de un localnic de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

La 27.08.2016, ora 02.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DJ 178B, din comuna Satu Mare, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Rădăuți.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 27.08.a.c., ora 21.40, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 178B, pe raza comunei Satu Mare, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un bărbat de 46 de ani, din localitate, în care se aflau și părinții săi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul aparține tatălui conducătorului auto, un bărbat de 74 de ani din comuna Satu Mare, care i-a încredințat autoturismul fiului său, spre a fi condus pe drumurile publice, deși știa că acesta nu are permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul de 46 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar față de tatăl său de 74 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
La data de 28.08.2016, ora 03.10, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 290, pe raza orașului Salcea, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un tânăr de 19 ani din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autorizația provizorie de circulație a autoturismului este expirată din data de 27.07.2016.

Atenţie la modul de asigurare a bunurilor şi locuinţelor
La 26.08.2016, ora 11.30, Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată de un bărbat de 45 de ani, din comuna Fundu Moldovei, despre faptul că, persoane necunoscute au sustras din locuința părinților săi, unde locuiește și el, o sumă de bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 25.08.2016, profitând de neglijența victimei care a lăsat cheia în ușa de acces și a plecat cu familia de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras o sumă de bani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
La 26.08.2016, ora 20.22, Secția 10 Poliție Rurală Păltinoasa a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de un bărbat de 45 de ani, din comuna Valea Moldovei, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în intervalul orar 14.00-20.00, profitând de lipsa de la domiciliu a victimei și familiei sale, pe un geam, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras bani și 2 telefoane, prejudiciul fiind de circa 500 lei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, autorul furtul a fost identificat ca fiind un minor de 15 ani, localnic.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, ce va fi soluționat procedural.
La data de 27.08.2016, ora 13.53, un bărbat de 43 de ani, din comuna Șcheia, angajat al unei societăți comerciale din județul Iași, cu punct de lucru în municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o cameră, o geantă cu acte şi bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 27.08.2016, în jurul orei 11.43, profitând de neglijența victimei care și-a lăsat bunurile la vedere și de faptul că, acesta a ieșit din anexă în curtea societății pentru a indica unor clienți, unde să descarce niște deșeuri, doi tineri necunoscuţi au pătruns în interior și de pe un scaun, au sustras o geantă cu bani și documente ale societății.

Poliţiştii recomandă dotarea locuinţelor cu sisteme de supraveghere şi alarmare, astfel încât activitatea infracţională să fie descurajată, iar în cazul săvârşirii unor furturi, identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului să fie mult mai rapidă şi mai facilă.
Nu depozitaţi cheia de la uşa de acces în locaţii improprii (sub preş, în articole de îmbrăcăminte postate în exteriorul locuinţei,etc.) şi închideţi uşile şi ferestrele atunci când părăsiţi domiciliul.