Buletin de presă, 31 august 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 31 august 2016 - IPJ Suceava

Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă

La 31.08.2016, ora 01.30, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Dornești, autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani din municipiul București, în care se afla ca pasager un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate.
În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat în portbagaj, 3.100 pachete de țigări de proveniență extracomunitară, pentru care, conducătorul auto și pasagerul din autoturism nu au putut prezenta documente legale de proveniență.
Țigările în valoare de aproximativ 31.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul, proprietatea unei societăți comerciale din municipiul București, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cei doi bărbați fiind cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de către poliţişti

La 30.08.2016, ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Transilvaniei din municipiul C-lung Moldovenesc, un bărbat de 41 de ani, din comuna Pojorâta, a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers fără să se asigure, acroșând și accidentând ușor un localnic de 62 de ani, care se deplasa pe bicicletă.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 30.08.2016, ora 17.37, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Pojorâta, un bărbat de 69 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, a acroşat autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Fundu Moldovei, care a efectuat o manevră de întoarcere, fără să se asigure corespunzător.
În urma accidentului, conducătorul auto de 69 de ani și două pasagere din autoturism, una de 65 de ani și cealaltă de 36 de ani, ambele din municipiul C-lung Moldovenesc, au suferit leziuni ușoare.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 30.08.2016, ora 17.05, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, pe strada Jean Bart din localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu victime, iar conducătorul auto a plecat din zonă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se afla în dreptul unei parcări de la marginea străzii Jean Bart, un localnic de 27 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost acroşat de un autoturism manevrat cu spatele și al cărui conducător auto a plecat de la fața locului.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a pietonului, care inițiat a refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma investigaţiilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Suceava, a fost identificat autoturismul implicat în accident şi conducătorul acestuia, un bărbat de 36 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, care a declarat faptul că, întrucât în zonă era un scandal, a crezut că autoturismul a fost lovit cu pumnul de una din persoanele implicate și nu că a fost implicat într-un accident rutier.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”, ce va fi soluționat procedural.

La 30.08.2016, ora 09.10, la sediul Postului de poliție Cornu Luncii s-a prezentat cu un autoturism înmatriculat în străinătate, un tânăr de 22 de ani din comuna Horodniceni, pentru a reclama un consătean, ocazie cu care, polițiștii i-au solicitat pentru control documentele personale și ale autovehiculului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

La 30.08.2016, ora 18.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, în comuna Horodniceni, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost acroșat de motoscuterul înregistrat, condus de un minor de 15 ani, din comuna Mălini, ce nu posedă permis de conducere.
În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

La 30.08.2016, ora 20.40, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 209A, în comuna Horodniceni, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic de 33 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar termenul de valabilitate al numerelor provizorii este expirat din 04.12.2014.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt

La 30.08.2016, ora 12.47, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de un bărbat de 80 de ani, din comuna Dorna Arini, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras din locuință bani și documente.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 11.00, la locuința părții vătămate s-au prezenta două persoane necunoscute cu un autoturism, care i-au solicitat o bucată de lemn pentru a schimba o roată.
Ulterior, cele două persoane s-au arătat interesate de achiziționarea de aparatură electrocasnică veche, astfel că, persoana vătămată le-a arătat un televizor defect ce-l avea depozitat într-o anexă, împrejurare în care, profitând de neatenția victimei, una din cele două persoane a pătruns în locuință și a sustras o valiză în care se aflau documente personale și suma de 3.200 lei, după care au plecat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Mai nouă Mai veche