Acțiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală

Acțiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală

Atenţie! Peste 90% din accidentele rutiere cu implicarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală s-au produs pe fondul vinovăţiei căruţaşilor !

ACŢIUNE DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE CU TRACŢIUNE ANIMALĂ

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către participanţii la trafic care conduc atelaje hipo avertizând încă o dată şi pe şoferi să ia toate măsurile necesare prevenirii unor evenimente rutiere cu implicarea acestui tip de vehicule.
Recomandările poliţiştilor vin în contextul în care, pe perioada lunilor de toamnă se remarcă o creştere a numărului de căruţe pe drumurile comunale şi judeţene, acestea transportând produse agricole dar şi lemne de foc necesare perioadei de iarnă.
Subliniem şi faptul că de la începutul acestui an, acţiunile preventive au fost direcţionate în mod constant către problematica prezenţei căruţaşilor în trafic, în perioada 29 august – 15 septembrie 2016, poliţiştii de prevenire derulând şi un plan de măsuri orientat către dotarea atelajelor hipo cu elemente reflectorizante şi a căruţaşilor cu veste reflectorizante.
Rezultatele acţiunilor preventive sunt evidenţiate şi de evoluţia situaţiei operative. Astfel, în primele 8 luni ale anului s-au produs 9 accidente grave cu implicarea căruţaşilor soldate cu 2 persoane decedate, 8 persoane rănite grav şi 2 persoane rănite uşor la nivelul judeţului, în vreme ce în aceeaşi perioadă a anului trecut s-au produs 18 accidente grave soldate cu 4 morţi, 16 răniţi grav şi 7 răniţi uşor. au fost înregistrate 42 de accidente în care au fost implicaţi conducătorii de vehicule cu tracţiune animală. Îngrijorător este faptul că, în 41 de cazuri, vina pentru evenimentul rutier a aparţinut căruţaşilor.
În total, în primele 8 luni ale anului s-au produs 47 de evenimente rutiere cu implicarea căruţaşilor şi îngrijorător este faptul că în 42 de cazuri vina a aparţinut conducătorilor de atelaje hipo.
În majoritatea cazurilor căruţaşii nu erau echipaţi corespunzător, vehiculele cu tracţiune animală nu prezentau elemente reflectorizante de semnalizare iar conducătorii vehiculelor erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente rutiere, în perioada 29 august – 15 septembrie 2016, poliţiştii de prevenire desfăşoară mai multe acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificaţi pe DN2, DN 2E, DN 2H, DN 17, DN 17A, DN17B şi DN 29 A, dar şi pe drumurile comunale adiacente, precum şi pe raza localităţilor rurale.
Într-o primă etapă, acţiunile au fost desfăşurate în perioada 29 august – 03 septembrie pe DN17, între localităţile Şcheia şi Păltinoasa dar şi pe segmentul de drum Pojorâta – Valea Putnei – Iacobeni. Au fost montate 80 de plăcuţe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante şi materiale de informare cu conţinut educativ. Peste 80 de conducători de atelaje hipo au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.
Acţiunile de prevenire şi responsabilizare a tuturor factorilor cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere vizează inclusiv găsirea unor soluţii conform prevederilor legale în vederea asigurării unor trasee de deplasare şi a reducerii riscului rutier.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006, obligă autorităţile publice locale în nu mai puţin de trei articole să amenajeze drumuri pentru căruţe. Primul este art. 53, prin care autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală.
Articolul 71 interzice accesul căruţelor pe drumurile naţionale şi în municipii, iar la alin. 2 aminteşte autorităţilor locale că au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor.
De asemenea, art. 128 prevede obligativitatea luării unor măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală şi pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul.
Astfel circulaţia acestui tip de vehicule pe drumurile publice este o responsabilitate comună a autorităţilor – poliţie, autorităţi locale, instituţii publice, dar şi cetăţenilor – şoferi sau căruţaşi care trebuie să adopte un comportament preventiv în trafic şi să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră.

În perioada următoare acţiunile de prevenire vor fi completate şi de acţiuni de identificare şi sancţionare a celor care nu respectă legislaţia, mai ales având în vedere că pe perioada sezonului de toamnă care coincide cu recoltarea culturilor agricole, traficul atelajelor hipo înregistrează valori crescute, iar riscul de producere a evenimentelor rutiere este unul sporit.
Pentru prevenirea implicării conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală în evenimente rutiere poliţiştii fac următoarele recomandări:
- nu folosiţi segmentele de drum pe care accesul atelajelor hiop este interzis;
- folosiţi în mod obligatoriu vestele reflectorizante şi elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo;
- vehiculul cu tracţiune animală sa fie condus pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile;
- să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabila;
- să nu conducă vehiculul sub influenta băuturilor alcoolice; sa semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure la schimbarea direcţiei de mers;
- să nu transporte persoane care stau in picioare.
Mai nouă Mai veche