Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti
La data de 14.09.2016, ora 13.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe raza comunei Grămeşti, mopedul condus de un localnic de 65 de ani, care nu purta cască de protecție.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat, numărul de înregistrare montat fiind fals.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La data de 14.09.2016, ora 18.40, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, autoturismul condus de un bărbat de 64 de ani, din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 15.09.2016, ora 00.41, în timp ce conducea autoturismul, pe str. Sf. Ioan Botezătorul, din orașul Siret, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de alcool, un tânăr de 26 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu autoturismul într-un gard.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.