Buletin de presă, 23 octombrie 2016 - IPJ Suceava

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La data de 21.10.2016, în jurul orei 07.30, o patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, a oprit pentru control, pe DN 17, pe raza comunei Vama, autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat sau reținut”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 22.10.2016, ora 04.10, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, a oprit pentru control în cartierul Cuza Vodă din Burdujeni, autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Suceava, care a declarat faptul că, nu deține documentele personale și ale mașinii asupra lui.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 21.07.2016.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, a refuzat și deplasarea la spital în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „refuz de recoltare a probelor biologice” și „conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat sau reținut”, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, în jurul orei 16.35, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe str. Cuila, de pe raza localității Vicșani, comuna Mușenița, un bărbat de 57 de ani, din comuna Vicovu de Jos, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, ora 21.50, în timp ce patrula pe DJ 175, pe raza comunei Pojorâta, un echipaj din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, a efectuat semnal regulamentar de oprire cu mijloacele acustice și luminoase, unui autovehicul ce se deplasa din sens opus, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km, până în intersecția dintre DJ 175 și DN 17, unde, conducătorul auto a oprit, acesta fiind identificat ca fiind un bărbat de 65 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 21.10.2016, ora 17.50, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în comuna Vama, un bărbat de 36 de ani, din comuna Iacobeni, a observat faptul că, autovehiculele din faţa sa au frânat brusc pentru a acorda prioritate de trecere unei persoane care traversa drumul pe o trecere de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, motiv pentru care, a frânat şi el, însă, deoarece circula cu viteză și pentru a evita coliziunea cu autovehiculul din faţa sa, a virat dreapta și a pătruns pe acostament, unde, a surprins și accident mortal, o femeie de 32 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton din direcţia opusă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, accidentul s-a produs din vina conducătorului auto care a circulat cu viteză excesivă în interiorul localităţii şi în apropierea unei treceri de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, ora 12.51, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal din localitatea Gălănești și efectua virajul la stânga, un bărbat de 58 de ani, din comuna Bilca, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsind partea carosabilă și a lovit frontal un stâlp de beton.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, ora 17.56, în timp ce conducea autoturismul pe un sector de drum cu succesiune de curbe, de pe DN 17, în comuna Coșna, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de ploaie, a carosabilului umed şi a lipsei de experienţă în conducere, o tânără de 18 ani, din comuna Dorna Candrenilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune laterală cu un imobil.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și rănirea ușoară a unei tinere de 18 ani, din comuna Crucea, pasageră în autoturism.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, în jurul orei 21.25, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei, din oraşul Vicovu de Sus, un bărbat de 28 de ani, din comuna Brodina, a surprins şi accidentat mortal un localnic de 31 de ani, întins pe partea carosabilă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, în jurul orei 19.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176, în localitatea Vatra Moldoviței, un tânăr de 26 de ani, din comuna Moldovița, a intrat în depăşirea unui vehicul, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Marginea.
Din impact, a rezultat rănirea conducătorului auto de 26 de ani și a unei femei de 50 de ani din comuna Moldovița, pasageră în maşina acestuia, precum şi rănirea ușoară a celuilalt conducător auto de 28 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 22.10.2016, ora 22.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17B, în localitatea Holda, orașul Broșteni, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, la ieșirea dintr-o curbă, un tânăr de 25 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției mers, a lovit un stâlp de la rețeaua de energie electrică.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care ulterior a decedat la spital, precum și rănirea ușoară a unui localnic de 18 ani, pasager în autoturism.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosar penal pentru contrabandă întocmit de poliţişti

La 22.10.2016, ora 03.35, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni, a oprit pentru control, pe strada Baladei din cartierul Burdujeni, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 38 de ani.
În urma verificării interiorului autovehiculului, polițiștii au identificat 210 pachete de țigări (4200 bucăţi ţigarete) de proveniență extracomunitară, pentru care, conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.
Țigările în valoare de circa 2.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatul de 38 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.
Mai nouă Mai veche