În anul şcolar 2016/2017 activităţile educative extracurriculare şi extraşcolare subsumate Programului „Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!” sunt organizate în perioade aflate la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ.Încă de la începutul anului şcolar, poliţiştii au fost solicitaţi la peste 100 de astfel de activităţi, interesul manifestat de conducerea şcolilor dar şi de elevi fiind unul crescut faţă de acţiunile interactive organizate de poliţişti.
În perioada 17 – 21 octombrie 2016 Colegiul Naţional ,,Petru Rareş” din municipiul Suceava desfăşoară programul ,,Şcoala Altfel”, prezenţa poliţiştilor fiind o constantă zilnică în acţiunile organizate. La solicitarea doamnei director, profesor Daniela Dungeanu şi a doamnei director adjunct, profesor Anca Greculeac în fiecare zi din perioada de desfăşurare a programului, poliţiştii vor susţine a activităţi, prezentări, concursuri cu tematică preventivă, astfel încât toţi elevii unităţii de învăţământ să ia contact cu poliţiştii şi să beneficieze de recomandările preventive.
În prima zi a programului, în data de 17.10.2016, între orele 11 şi 13.30 a fost organizată o activitate de impact, peste 400 de copii, organizaţi pe grupe de vârstă participând la exerciţii de antrenament şi aplicaţii ale poliţiştilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, expoziţii de tehnică din dotare, inspectând atent vehiculele de intervenţie şi participând activ la experimente criminalistice ale laboratorului criminalistic mobil.
Specialişti din cadrul serviciilor operative le-au demonstrat tinerilor şi ştiinţific că minciuna are picioare scurte, iar tehnicile criminalistice din dotarea poliţiştilor permit identificarea celor care săvârşesc fapte ilicite.
Poliţişti de prevenire le-au explicat elevilor, că vârsta de 14 ani nu reprezintă doar momentul în care intră în posesia cărţii de identitate, ci şi debutul răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare. Prin activităţile derulate poliţiştii au urmărit responsabilizarea tinerilor şi conştientizarea acestora cu privire la urmările atât în plan juridic cât şi personal generate de comiterea unor infracţiuni.
Cu siguranţă, însă, momentul cel mai apreciat a fost norocul ,,bărbătesc” cu care copiii au fost delectaţi de către cânele criminalist. După ce şi-a arătat calităţile în cadrul unei demonstraţii susţinute în faţa grupelor de tineri, câinele poliţist le-a oferit tuturor, cu răbdare un moment personal.
Activităţile vor continua şi în zilele următoare, poliţiştii programând acţiuni care sperăm să fie pe placul tinerilor şi în interesul dezvoltării lor.
Activităţile desfăşurate în comun de poliţişti cu unităţile şcolare au ca principal scop îmbunătăţirea abilităţilor decizionale ale tinerilor cu privire adoptarea unor tipuri de comportament ce stau la baza formării profesionale şi personale şi promovarea valorilor sociale reale.
Poliţiştii mulţumesc Inspectoratului Şcolar Suceava, cadrelor didactice şi reprezentanţilor mass-media pentru modul de organizare a activităţilor şi de promovare a acestora, astfel de acţiuni având un impact deosebit în rândul tinerilor.