Tineri sau vârstnici, aceeași „pasiune”: alcoolul la volan... și aceleași urmări: dosare penale întocmite de polițiști

Tineri sau vârstnici, aceeași „pasiune”: alcoolul la volan... și aceleași urmări: dosare penale întocmite de polițiști

Peste 200 de poliţişti rutieri sau avizaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră au fost în acest week-end pe şoselele judeţului. Poliţiştii au fost mobilizaţi pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului în condiţiile emiterii unei atenţionări meteo privind căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, însă, ,,profitând” de vremea favorabilă de până la această oră, agenţii şi-au concentrat activităţile pe linia prevenirii evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.

De asemenea, acţiunile au vizat şi prevenirea evenimentelor rutiere cu implicarea tinerilor, având în vedere faptul că în acest week-end s-au derulat şi câteva ,,Baluri ale Bobocilor”.

Din fericire, până la această oră, datorită prezenţei sporite şi active în teren a poliţiştilor, în acest week-end nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave, iar şoferii care au consumat alcool şi s-au urcat la volan au fost identificaţi de poliţişti înainte de producerea unor tragedii.
Vă oferim câteva exemple care ne arată că iresponsabilitatea nu are limite de vârstă, tineri şi vârstnici fiind prinşi băuţi pe şoselele judeţului.

Prezentăm astăzi două nefericite „recorduri” ale week-end-ului: de vârstă şi de alcoolemie.

* La 28.10.2016, ora 12.20, un echipaj din cadrul Poliției orașului Broșteni, a oprit pentru control pe DJ 177A, din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 80 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.

* La 29.10.2016, ora 21.05, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localității Sasca Nouă, din direcția Cornu Luncii către Fălticeni, un bărbat de 33 de ani din comuna Cornu Luncii, a efectuat manevra de depășire a autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani, din județul Iași, însă, la revenirea pe banda de circulație, l-a acroșat cu partea laterală din spate, după care, cele două vehicule au părăsit partea carosabilă și au intrat în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru bărbatul de 48 de ani și de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 33 de ani, vinovat de producerea evenimentului, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Alcoolul la volan este o combinație periculoasă, care nu de puține ori a fost cauza unor accidente grave. Iată ce trebuie să știi pentru a te feri de pericole.

Alcoolul este absorbit rapid în sânge. Pe măsură ce concentrația de alcool crește, creierul este din ce în ce mai afectat. Aceasta alterează două funcții de bază, care sunt esențiale atunci când conducem:

1. Discernământul
Prima parte a corpului care este afectată este creierul, în special acea zonă a creierului care îți permite să gândești clar și să iei decizii corecte. Efectele sedative ale alcoolului afectează judecata într-un mod care de cele mai multe ori nu este observat de cel care bea. De asemenea, afectată este acea parte a creierului care controlează inhibițiile sociale, ceea ce-i face pe oameni să facă și să spună lucruri pe care altfel nu le-ar face/spune. Aceste efecte apar de la primele înghițituri.

2. Controlul mușchilor
A doua parte a corpului afectată de consumul de alcool este controlul mușchilor. Mușchii care controlează mișcările ochilor sunt foarte sensibili la efectele alcoolului, astfel că vederea poate fi afectată chiar și la un consum scăzut de alcool.
Este important să știți că mulți oameni judecă greșit abilitatea de a conduce după dexteritatea fizică. Este o abordare greșită, pentru că cele mai multe accidente produse de alcool nu sunt cauzate de execuția incorectă a manevrelor (direcționare, frânare), ci din cauza gândirii incorecte în fazele de identificare, predicție și luare a unei decizii în timpul conducerii.
Funcțiile creierului care sunt primele afectate de alcool nu sunt importante numai pentru capacitatea noastră de a conduce în siguranță, ci și pentru a lua decizii raționale, cum ar fi cea de a nu conduce după ce am consumat alcool. De aceea, este important să îți stabilești planuri alternative de transport, încă înainte de a fi băut primul pahar!

Alcoolul la volan: Riscul unui accident
Pe măsură ce crește cantitatea de alcool din sânge, corpul pierde din ce în ce mai multe dintre funcțiile care îi permit să conducă în siguranță. Probabilitatea de a provoca un accident crește exponențial, încă dinainte ca șoferul să se simtă amețit. Conducerea sub influența alcoolului, chiar și la o concentrație mică, este o adevărată ruletă rusească. Iată cum crește riscul de accident în funcție de concentrația de alcool din sânge:
– 0,5 – 0,9 la mie: risc de 11 ori mai mare;
– 1,0 – 1,4 la mie: risc de 48 de ori mai mare;
– peste 1,5 la mie: risc de 380 de ori mai mare.

Alcoolul la volan: Efecte în funcție de alcoolemie
Iată cum este afectat corpul și care sunt consecințele asupra șofatului, în funcție de concentrația de alcool din sânge:
– 0,2 la mie: relaxare, ușoară încălzire a corpului, stare alterată; pentru șofer înseamnă afectarea vederii (scade capacitatea de a urmări obiecte în mișcare rapidă) și inabilitatea de a face două lucruri în același timp (atenție distributivă).
– 0,5 la mie: comportament exagerat, pierderea controlului asupra mușchilor mici (dificultăți de focalizare), judecată afectată, pierderea inhibiției, nivel scăzut de atenție; pentru șofer, înseamnă o lipsă de coordonare a mișcărilor, dificultatea de a manevra volanul și un răspuns întârziat la situațiile din trafic.
– 0,8 la mie: coordonarea mușchilor devine slabă (echilibrul, vorbirea, vederea, timpul de reacție sunt afectate), autocontrolul, discernământul și luarea deciziilor devin dificile; pentru cel de la volan, înseamnă imposibilitatea concentrării, pierderi scurte de memorie, control dificil al vitezei, capacitate redusă de procesare a informațiilor și o percepție deformată a realității.
– 1,0 la mie: deteriorare clară a timpului de reacție și control, vorbire îngreunată și gândire întârziată; pentru șofer apare inabilitatea de a menține banda de circulație și de a frâna corect.

Nu uitați, nu există o concentrație de alcool sigură atunci când vine vorba de conducerea unei mașini, în afară de 0,0 la mie!

POLIŢIŞTII VĂ UREAZĂ DRUM BUN, ÎN SIGURANŢĂ!
Mai nouă Mai veche