Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și confiscat 14.000 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 150.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România.
Pentru reţinerea persoanelor implicate, poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, mai multe focuri de avertisment în plan vertical
Un cetăţean român este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
* Ieri, 3 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Izvoarele Sucevei - I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.00, lucrătorii noştri au observat un grup de persoane care se deplasa de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.
Imediat, s-a trecut la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, încercând să fugă, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, trei focuri de avertisment în plan vertical.
În urma acţiunii poliţiştii de frontieră au reţinut un cetăţean român, Radu C., în vârstă de 18 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.
La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 4 colete, învelite în folie de culoare neagră care conţineau 4.500 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 45.000 lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale care se impun.
* În aceeaşi zi şi polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava - I.T.P.F. Sighetu Marmației au confiscat 9.500 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de 104.500 lei, în urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.
În continuare, polițiștii de frontieră desfășoară activități specifice, în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea documentării întregii activități infracționale.
cms.șef Ilie Poroch-Serițan