Activitate de bilanţ la finalul anului de învăţământ 2015-2016 la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni



Ziua de vineri, 11.11 a.c. a debutat pentru personalul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, într-un cadru festiv şi în prezenţa invitaţilor, prin expunerea de către locţiitorul comandantul şcolii, col. Postelnicu Ionel, a “Raportului general privind starea şi calitatea învăţământului în anul de învăţământ 2015-2016”. La acest moment de bilanţ al şcolii au participat adjunctul inspectorului general al Jandarmerie Române, dl. general de brigadă Gearîp Petrică, dl. comisar şef de poliţie Andrei Florin din partea Direcţiei Generale Management Resurse Umane din M.A.I. şi inspectorul şef al I.J.J. Suceava, lt.col. Lungu Mihai.

În urma prezentării raportului, prin care au fost evidenţiate atât realizările, cât şi neajunsurile cu care s-a confruntat instituţia de învăţământ, reprezentanţii eşaloanelor superioare au apreciat activitatea şcolii şi faptul că au reuşit să treacă peste dificultăţile inerente, dovedind astfel că s-au parcurs paşi importanţi în procesul de maturizare instituţională.
Mai nouă Mai veche