Dosare penale la regimul rutier, 23 noiembrie 2016

La data de 23.11.2016, ora 09.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control pe DC 43, din comuna Arbore, autoutilitara condusă de un localnic de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere emis de statul român, iar actul eliberat de autoritățile străine și prezentat pentru control, nu face dovada că este deținător al permisului de conducere auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 23.11.2016, ora 18.45, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Corneliu Coposu din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic de 26 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul este neînmatriculat, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind expirată din 16.11.2016.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

La data de 23.11.2016, în jurul orei 15.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, pe raza localității Șerbănești, o tânără de 24 de ani, din comuna Zvoriștea, s-a angajat în depășirea unui tractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, moment în care, conducătorul acestuia a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune.
Din accident, nu au rezultat victime omenești.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tinerei și de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului, după care, la spital, acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, tractorul și semiremorcă aparține altei persoane, din comuna Zvoriștea, iar tractorul nu este înregistrat sau înmatriculat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge” ce va fi soluționat procedural.

La data de 23.11.2016, ora 19.17, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, pe raza comunei Vultureşti, a avut loc o tamponare.
Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat pe DJ 208C, două autoturisme și pe conducătorii acestora, un bărbat de 45 de ani și unul de 48 de ani, ambii localnici, care au declarat faptul că, nu au suferit leziuni și au refuzat să fie transportați la spital.
Întrucât emanau halenă alcoolică, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 45 de ani și de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat de 48 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, celor doi, li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche