Prin Nota Raport numărul 745291 a Direcţiei Generale Anticorupţie, aprobată de Ministrul Afacerilor Interne, d-nul Ioan-Dragoş Tudorache, au fost aprobate măsurile de popularizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2016-2020 în cadrul instituţiilor prefectului, în şedinţele de colegiu prefectural.
Scopul popularizării Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2016-2020 îl reprezintă conştientizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne asupra consecinţelor şi riscurilor la care se expun prin săvârşirea unor fapte de corupţie, pentru consolidarea mediului de integritate în rândul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne şi aprofundarea normelor legale care reglementează obligaţia de sesizare a faptelor de corupţie.
Strategia Naţională Anticorupţie are ca premise importanţa asigurării stabilităţii cadrului legislativ şi instituţional anticorupţie şi alocarea resurselor adecvate pentru o funcţionare eficientă a instituţiilor publice.
În cadrul strategiei, Direcţia Generală Anticorupţie are ca principale obiective specifice creşterea gradului de educaţie anticorupţie a personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivel central şi local, îmbunătăţirea capacităţii de gestionare a eşecului de management prin corelarea instrumentelor care au impact asupra identificării timpurii a riscurilor şi vulnerabilităţilor instituţionale şi creşterea gradului de informare a publicului cu privire la impactul fenomenului corupţiei.
În vederea asimilării obiectivelor impuse prin noua strategie anticorupţie este necesar a se avea în vedere unele concepte utilizate ca repere principale.
În cadrul Strategiei se doreşte instituţionalizarea reacţiei la incidentele de integritate astfel că se redefineşte conceptul.
Incident de integritate - situaţia în care cu privire la un angajat al unei instituţii sau autorităţi publice ori întreprinderi publice a fost luată sau dispusă cel puţin una dintre următoarele măsuri:
a) încetarea disciplinară a raporturilor de muncă, ca urmare a săvârşirii unei abateri de la normele deontologice sau de la alte prevederi similare menite să protejeze integritatea funcţiei publice;
b) trimiterea în judecată sau condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau a unei fapte legate de nerespectarea regimului interdicţiilor, incompatibilităţilor, conflictului de interese sau declarării averilor;
c) rămânerea definitivă a unui act de constatare emis de către Agenţia Naţională de Integritate, referitor la încălcarea obligaţiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilităţilor;
d) rămânerea definitivă a unei decizii emise de Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) privind o lucrare ştiinţifică.
Un alt termen definit de strategie în legătură cu obiectivele urmărite, este cel legat de interdicţiile post-angajare, termen puţin cunoscut şi urmărit în cadrul instituţiilor publice.
PANTOUFLAGE - noile abordări în managementul sectorului public, împreună cu posibilităţile extinse de muncă, au schimbat relaţiile serviciului public şi ale sectorului privat, precum şi percepţia publică asupra acestor relaţii. Necesitatea de a menţine încrederea publicului, în special în perioadele de schimbare, sporeşte importanţa dezvoltării şi menţinerii sistemelor ce abordează conflictele de interese, inclusiv pe cele care apar la migrarea funcţionarilor publici către sectorul privat. Cele mai frecvente obiective ale unui sistem care abordează migrarea funcţionarilor publici din sectorul public în cel privat sunt:
(1) să se asigure că anumite informaţii dobândite în serviciul public nu sunt utilizate în mod abuziv;
(2) să se asigure că exercitarea autorităţii de către un funcţionar public nu este influenţată de câştigul personal, inclusiv prin speranţa sau aşteptarea unei angajări viitoare şi
(3) să se asigure că accesul şi contactele actualilor, precum şi ale foştilor funcţionari publici nu sunt utilizate pentru beneficiile nejustificate ale funcţionarilor sau ale altora.
Un alt obiectiv declarat al Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2016-2020 este cel de a mediatiza şi operaţionaliza în toate instituţiile publice conceptul de avertizor de integritate, precum şi impunerea unor măsuri suplimentare de protecţie a acestora, altele decât cele prevăzute deja de Legea nr. 571/2004.
Legea nr. 571/2004 defineşte avertizorul ca fiind persoana care a sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al altor unităţi şi care este încadrată în una dintre autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităţilor administrative autonome, instituţiilor publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, companiilor naţionale, regiilor autonome de interes naţional şi local, precum şi societăţilor naţionale cu capital de stat.
Avertizarea în interes public este definită ca fiind sesizarea făcută cu bună-credinţă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei.
Metodologia pentru evaluarea riscurilor de corupţie este una dintre armele ce se doreşte a fi folosită de întreaga sferă publică, în scopul determinării neajunsurilor ce creează apariţia riscurilor de corupţie.
Evaluarea riscurilor de corupţie se realizează în scopul fundamentării deciziei cu privire la prioritatea de stabilire a măsurilor de prevenire sau control, prin estimarea nivelurilor de probabilitate şi impact asupra rezultatelor aşteptate şi a prestaţiei profesionale a personalului.
În scopul evaluării fundamentate a riscurilor se impune parcurgerea următoarelor etape:
1. Estimarea probabilităţii de materializare a riscurilor de corupţie;
2. Determinarea impactului asupra obiectivelor şi activităţilor structurii publice;
3. Aprecierea caracterului adecvat al măsurilor de control existente pentru fiecare risc de corupţie;
4. Determinarea expunerii la riscuri şi a priorităţilor de intervenţie;
5. Clasificarea şi ordonarea riscurilor de corupţie.
