Țigări de contrabandă și autovehicule în valoare de peste 70.000 de lei confiscate de polițiști în urma unor acțiuni punctuale în trafic



În cursul zilei de ieri, poliţiştii au intensificat acţiunile de control în trafic pe DN 17, fiind valorificate mai multe informaţii privind activităţile ilicite din sfera contrabandei cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.Astfel, poliţiştii au reuşit confiscarea a peste 70.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă, indisponibilizarea a două vehicule utilizate la transportul acestora şi reţinerea unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

La data de 09.11.2016, în jurul orei 14.45, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Vatra-Dornei, a oprit un autoturism care circula din direcția Suceava către Vatra Dornei, condus de un bărbat de 63 de ani, din comuna Șcheia, iar în portbagajul autoturismului au fost depistate 3000 pachete de țigări (60.000 bucăţi ţigarete) de contrabandă netimbrate, în valoare de 32.000 lei.
Bărbatul, a declarat că a achiziționat țigările de la o persoană din municipiul Suceava, a cărei identitate nu o cunoaște și intenționa să le transporte la Târgu Mureș unde urma să le comercializeze.
Autoturismul a fost sigilat și indisponibilizat.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă”.
Bărbatul de 63 de ani a fost reținut pe o perioada de 24 ore și introdus în Arestul I.P.J. Suceava.

Tot la data de 09.11.2016, ora 11.35, polițiștii Secției 14 Vama au oprit, pe raza comunei Vama, autoturismul condus de o tânără de 26 de ani, din orașul Gura Humorului, iar pe bancheta din față a fost legitimat soțul acesteia, în vârstă de 27 ani, din aceeași localitate.
În interiorul autoturismului se aflau mai multe pachete cu țigarete fără timbre fiscale, de proveniență Duty Free, valoarea acestora fiind de 6.000 de lei.
S-a procedat la conducerea la sediul Poliției Mun. Câmpulung Moldovenesc a autoturismului și persoanelor în cauză, stabilindu-se faptul că în interiorul autovehiculului se aflau 558 pachete cu țigarete (11.160 bucăţi ţigarete), toate de proveniență extra comunitară, cu o valoarea de 6.000 de lei.
Autoturismul în valoare de circa 3000 de euro și ţigaretele de contrabandă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, autovehiculul fiind indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „contrabandă”.
Mai nouă Mai veche