La 21.12.2016, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei, din oraşul Vicovu de Sus, un bărbat de 30 de ani, din comuna Brodina, a surprins și accidentat o minoră de 10 ani, din localitate, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului în alergare, fără să se asigure corespunzător.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.