Articole pirotehnice confiscate în zona Bazarului Suceava



Marţi, 13 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie a observat, în apropierea Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava, un bărbat care se deplasa în grabă şi care avea asupra sa un bagaj voluminos.

Jandarmii l-au oprit în vederea legitimării, constatând că persoana în cauză este Gheorghe A., de 42 de ani, din municipiul Suceava. În urma controlului efectuat asupra bagajului acestuia, jandarmii au găsit cantitatea de 240 cutii cu petarde (14.400 bucăţi) şi 5 seturi de artificii (30 bucăţi). Fiind întrebat cu privire la provenienţa articolelor pirotehnice, bărbatul a afirmat că le-a achiziţionat de la o persoană necunoscută.

În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de transport, deţinere sau comercializare de materiale pirotehnice de către persoane neautorizate, iar bărbatul şi materialele găsite asupra sa au fost predate serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice
Mai nouă Mai veche