La 25.12.2016, ora 16.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a identificat, urmărit și oprit pe DJ 209H, din localitatea Baia, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de o tânără de 24 ani din localitate, care a declarat faptul că, este posesoare de permis de conducere eliberat de autorităţile italiene, însă, nu îl are asupra ei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, tânăra posedă permis de conducere categoria ”B” eliberat de autoritățile străine, din anul 2013, însă numerele de înmatriculare provizorii nu aparțin autoturismului pe care aceasta îl conducea.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural