De Crăciun, 500 de șoferi testați cu aparatul etilotest. 30 de permise au fost suspendate

În fiecare seară a acestei minivacanţe de Crăciun zeci de echipaje de poliţie au ieşit în teren pentru prevenirea accidentelor şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Principalul scop al acţiunilor desfăşurate pe perioada nopţii a fost identificarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier.
În aceste zile peste 500 de participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind aplicate zeci de sancţiuni şi suspendate peste 30 de permise de conducere. În cazurile în care alcoolemia depistată de aparatele etilotest a fost peste limita legală, s-au întocmit dosare de cercetare penală.

Pentru comportamentul iresponsabil, Moşul le-a adus şoferilor… dosare penale.

Poliţiştii au identificat în flagrant zeci şoferi care au consumat alcool, prevenind astfel potenţiale tragedii rutiere. Poliţiştii atrag atenţia încă o dată asupra responsabilităţii conducătorilor auto şi necesităţii respectării legii pentru a evita tragedii pe şosele.

Totodată, reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale , astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic.
Mai nouă Mai veche