La data de 07.12.2016, în jurul orei 11.18, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe Calea Burdujeni, din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu este înmatriculat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La data de 07.12.2016, ora 14.40, Postul de poliţie Bosanci, a fost sesizat de o tânără de 19 ani, din localitate, despre faptul că, a fost implicată într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, însă, celălalt conducător auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat din localitatea Bosanci, ajungând în intersecţia denumită „uliţă la Hreban”, un localnic de 35 de ani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de tânăra de 19 ani, intrând în coliziune cu acesta.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânăra de 19 ani și de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 35 de ani, care, pe drumul spre spital, a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe motiv că i se face rău de la ace.

La 07.12.2016, ora 21.42, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC 46, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 35 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 08.12.2016, în jurul orei 01.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a identificat împotmolit lângă un podeţ de pe raza localității, un autoturism înmatriculat în străinătate și alături un localnic de 28 de ani, aflat în stare de ebrietate şi o tânără de 24 de ani, din municipiul Suceava.
Cu ocazia cercetărilor, tânăra a declarat faptul că, ea a condus autoturismul, dar nu posedă permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredinţat de tânărul de 28 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânăra nu posedă de permis de conducere, iar bărbatul figurează ca având dreptul de a conduce „reţinut-cu restricţii”.
Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, unde bărbatul a devenit violent, motiv pentru care, a fost încătuşat.
Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Având în vedere faptul că, existau suspiciuni cu privire la persoana care a condus autovehiculul, polițiștii i-au solicitat bărbatului să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, în prezenţa medicului de gardă, a refuzat și recoltarea de mostre biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, tânără de 24 de ani fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar bărbatul de 28 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.