Fălticeni: Tânăr din Fântâna Mare, cu mașina în șanț pe DN2

La data de 29.12.2016, în jurul orei 00.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, din direcția Suceava – Fălticeni, un tânăr de 21 de ani, din comuna Fântâna Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu terasamentul unui șanț.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche