Daniel Mîndrilă, tânărul care în noaptea de duminică spre luni a provocat un accident mortal în Ițcani, a fost găsit de polițiști, luni seară, în apartamentul iubitei de pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava. Tânărul a fost ridicat și dus la audieri.
Daniel Mîndrilă își va petrece noaptea în arestul IPJ Suceava, iar marți va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Știrea inițială: La data de 19.12.2016, ora 00.55, în timp ce conducea autoturismul, pe str. Grigore Al. Ghica din municipiul Suceava, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, Daniel Mîndrilă, un tânăr de 20 de ani, din comuna Frumosu, care nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit o bordură, după care, s-a răsturnat și a acroşat autoturismul condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Calafindeşti.
După producerea accidentului, tânărul de 20 de ani a fugit de la faţa locului. În mașină se afla și Ștefan Mîndrilă, frate al șoferului.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a doi tineri, unul de 18 ani, din comuna Șcheia şi celălalt de 20 de ani, din localitate, precum și rănirea ușoară a altor doi tineri, unul de 21 ani, localnic şi celălalt din comuna Frumosu, toți pasageri în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani.
Cei patru au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe Suceava, doi dintre ei fiind în stare de inconştienţă. Unul dintre tineri a murit ulterior la spital, iar al doilea este în comă, ventilat mecanic.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
În februarie 2016, frații Daniel, Ștefan și Paul Mîndrilă se aflau în autoturismul BMW al lui Robert Marian, fost director al Casei de Pensii Suceava, cu care s-au izbit în podul șoselei de centură de la ieșire spre Fălticeni. Cel mai mic dintre frați, Paul, a murit pe loc. Atunci la volan s-ar fi aflat Ștefan Mîndrilă.

pana la urma..cati ani are soferul? 20 sau 29?
RăspundețiȘtergere29 are șoferul celeilalte mașini, în care s-a izbit BMW-ul condus de Mîndrilă
RăspundețiȘtergereDe unde ai scos-o și pe asta?? Stefan nu are 29!
Ștergerepretene..a zis ca ala din calafindesti avea 29
Ștergere