Polițiști la datorie. Minivacanță în siguranță



Am fost la datorie şi am oferit sucevenilor dar şi turiştilor cele mai sigure zile din acest an. Este aproape o săptămână de când la nivelul judeţului nu s-a înregistrat nici un accident grav, soldat cu persoane decedate şi nu au fost sesizate fapte grave cu violenţă. Este, aşadar, o săptămână a vieţii, a bucuriei şi a siguranţei, în care sucevenii au sărbătorit Sf. Andrei, au participat la parada de Ziua Naţională şi s-au simţit bine alături de cei dragi.

Nu am fost singuri în realizarea acestor lucruri bune…Le mulţumim cetăţenilor pentru tot sprijinul acordat şi pentru modul în care au înţeles să adopte un comportament preventiv şi responsabil.

Şi nu a fost uşor…

Zilnic, în această perioadă, peste 220 de poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, arme, explozivi, substanţe periculoase au acţionat la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.

Peste 50 de poliţişti rutieri au fost prezenţi în fiecare zi pe drumurile naţionale, europene şi judeţene şi au desfăşurat acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive sau pe fondul consumului de alcool. În cadrul acţiunilor au fost reţinute peste 40 de permise de conducere. De asemenea, au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare, dintre care 2 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

De altfel, în fiecare zi, având în vedere atenţionările de vreme rea, poliţiştii au acţionat pentru fluidizarea traficului rutier, facilitând accesul şi activitatea utilajelor de deszăpezire, astfel încât la nivelul judeţului nu s-au înregistrat drumuri închise sau probleme majore generate de căderile de zăpadă.

Poliţiştii de ordine publică au intervenit în această perioadă la peste 250 de evenimente, fiind constatate 74 de infracţiuni, cele mai multe - 23 contra persoanei şi 21 contra patrimoniului. 13 infractori au fost prinşi în flagrant, faţă de 7 persoane fiind dispuse măsuri preventive privative de libertate. Au fost depistate 2 persoane urmărite la nivel naţional.

Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi sancţionarea celor care au comis abateri au fost aplicate 668 amenzi contravenţionale. Cele mai multe – 533 au fost aplicate la regimul rutier. Alte 90 de sancţiuni au fost aplicate pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Valoarea totală a contravenţiilor aplicate este de peste 300.000 lei.

De asemenea, au fost confiscate şi indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 6000 lei.

Şi în perioada următoare poliţiştii vor fi la datorie pentru siguranţa dumneavoastră.

Vă recomandăm, totodată, ca în condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), atât conducătorii de vehicule, cât şi pietonii să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.

Poliţia Română recomandă, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.
Întrucât vântul puternic, lapoviţa, ninsoarea şi depunerile de polei afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.

Vă reamintim de asemenea că, rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

De asemenea, curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!

Astfel, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.

Totodată, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Mai nouă Mai veche