VIDEO ISU Suceava: Linie Tehnică de Întreţinere a Echipamentelor Individuale de Protecţie



Sâmbătă, 10 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, a avut loc recepţia unei linii tehnice de întreţinere a echipamentelor individuale profesionale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava este unul dintre beneficiarii primelor linii tehnice destinate întreținerii echipamentelor individuale de protecție.
Linia tehnică de întreținere a echipamentelor individuale de protecție vine în sprijinul forțelor de intervenție şi are rolul de a asigura igienizarea, curățarea și dezinfectarea echipamentelor utilizate de salvatori în misiunile specifice, precum și uscarea acestora.
Echipamentul, care a mai ajuns în Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Mureş, a fost achiziționat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă fiind prima instituție din cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă care a reușit introducerea concepției de sisteme containerizate în România, în domeniul situațiilor de urgență.

* * *
Linia tehnică de întreținere a echipamentelor individuale de protecție este compusă din:
- maşină de spălat industrială (capacitate 240 de litri), care poate fi utilizată pentru curăţarea, igienizarea şi impregnarea costumelor de protecţie, bocancilor, cizmelor, mănuşilor, căştilor, harnaşamentelor aparatelor de respirat, măştilor faciale, costumelor de protecţie chimică şi altele;
- uscător pentru echipamentele spălate, pentru reducerea timpului de uscare la aproximativ o oră;
- cabină de uscare pentru cizme, bocanci şi mănuşi;
- compresor de înaltă presiune pentru încărcarea recipientelor (buteliilor) cu aer comprimat (EN 12021);
- compartiment de spălare, curăţare şi igienizare manuală, care are în componenţă 3 chiuvete şi un dozator automat pentru realizarea concentraţiei substanţei de curăţare;
- hotă pentru aspirarea vaporilor produşi în urma procesului de curăţare;
- linie pneumatică cu 7 cuplaje rabatabile, pentru curăţarea supapelor la cerere (accesorii ale aparatului de respirat individual);
- banc de lucru pentru călcarea echipamentelor;
- dulapuri cu rastele, pentru depozitare.
Containerul este izolat, are sistem de climatizare, sisteme de iluminare în interior şi la exterior şi este prevăzut cu două uşi de acces şi două ferestre.

Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ
Mai nouă Mai veche