Alina Ciupercovici, managerul Clincii rezidenţiale Aliat Suceava, este nominalizată la premiile revistei Avantaje - Femeia 2016, la categoria "Excelenţă în sănătate"



Managerul Clinicilor de Tratament Ambulatoriu şi Rezidenţial ALIAT din Suceava şi Dorna Arini (judeţul Suceava), psihoterapeutul Alina Ciupercovici, a fost nominalizată la Premiile Revistei Avantaje pe anul 2016, la categoria Excelenţă în Sănătate. Nominalizarea confirmă recunoaşterea publică a performanţelor deosebite ale colectivului condus de Alina Ciupercovici, în domeniul inovaţiei în psihoterapia adicţiilor. Prin dezvoltarea unui sistem de tratament al dependenţelor unic prin modalităţile de abordare terapeutică, echipa ALIAT Suceava a luptat pentru demitizarea tabu-ului dependenţelor în practica medicală din România şi în percepţia publică deopotrivă.

“Mulţumesc Revistei pentru această nominalizare. 2016 a fost un an destul de greu, dar în acelaşi timp un an foarte bun din punct de vedere profesional pentru mine şi echipa mea. Am reuşit să construim, după o muncă de mai bine de 10 ani în domeniul adicţiilor de substanţe, un sistem integrat care durează între 8-12 luni, în care un pacient poate primi tratament medicamentos şi psihoterapeutic atât în regim ambulatoriu, cât şi în regim rezidenţial integrat. În momentul prezent avem două clinici de tratament în judeţul Suceava, una în regim ambulatoriu la Suceava şi cealaltă în regim rezidenţial de scurtă durată la Dorna Arini, într-o zonă de munte pitorească. Pacienţi din întreaga ţară şi din străinătate vin la noi pentru a beneficia de un sistem altfel de tratament, foarte intens, care se diferenţiază prin unicitatea lui, prin complexitatea unei echipe formate din psihologi, psihiatri, terapeut sportiv şi coordonatori medicali. Acest sistem le permite oamenilor să înţeleagă ce s-a întâmplat cu ei în perioada dependenţei, ce-şi doresc să facă mai departe şi să pună la punct, împreună cu echipa de specialişti, un plan de tratament adecvat nevoilor lor şi dorinţei şi obiectivelor terapeutice stabilite. Alt aspect al anului trecut a fost susţinerea de traininguri pentru specialişti, dar şi pentru co-dependenţi. Suntem recunoscători pentru oportunităţile pe care le-am avut, suntem recunoscători pacienţilor noştri şi oamenilor care au venit în viaţa noastră în 2016. Toate acţiunile desfăşurate în 2016 au avut ca scop demitizarea tabu-ului dependenţelor, specialiștii tinzând să întrețină acest tabu. Dorim să le transmitem persoanelor care ne trec pragul o altă abordare, apropiată de nevoi, de dorinţe şi de cauze”, a declarat Alina Ciupercovici.
 

Procesul de votare a început pe 18 ianuarie 2017, pe site-ul www.avantaje.ro , şi se va încheia pe data de 17 martie, Gala Avantaje - Femeia Anului 2016 urmând să aibă loc în ultima săptămână a lunii martie, la Bucureşti.
 

Alina Ciupercovici este psihoterapeut si formator, manager al Clinicilor de Tratament Ambulatoriu şi Rezidenţial ALIAT din Suceava. Cu o experienţă de peste 10 zece ani în domeniul adicţiilor de substanţe, ea a dezvoltat un sistem de tratament al dependenţelor, unic prin modalităţile de abordare terapeutică. Alina Ciupercovici este şi Coordonator Regional ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Adicţiilor şi Toxicomaniilor) România.
 

Clinica ALIAT Suceava este organizată în regim ambulatoriu și în regim rezidențial, fiind un exemplu de bune practici europene în domeniu cu potenţial de dezvoltare. La mijlocul anului 2016, Alina Ciupercovici a câștigat o bursă oferită de SOCIAL HUB, prin programul MADE IN SOCIAL, în care a beneficiat de consiliere pentru creșterea afacerii.
 

Pe parcursul anului 2016, ALIAT Suceava a organizat workshop-uri pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale pe teme de interes privind terapia integrată, precum și campanii naţionale și locale de prevenție și intervenţie scurtă și workshop-uri gratuite pe diverse teme de interes naţional: violența domestică, programe de prevenire a comportamentelor de risc în liceele locale etc.
 

Despre ALIAT SUCEAVA:
Serviciile ALIAT Suceava adresează o nevoie importantă din comunitate, cea de tratament si terapie susţinută post-cură, fiind servicii specializate psihiatrice, psihoterapeutice - individuale şi de grup, precum şi de intervenție familială - grupuri de suport pentru menţinerea abstinenţei şi prevenirea recăderilor. Clinica Aliat Suceava face parte din rețeaua de clinici ALIAT - o asociaţie de profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, formată din psihiatri, psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali şi asistenţi medicali.
 

Fondată în 1993, Asociaţia ALIAT este una din primele organizaţii profesionale care activează în domeniul adicţiilor, prin dezvoltarea de programe la nivel naţional pentru prevenirea şi tratamentul dependenţelor. În 2014 a devenit clinică de sine stătătoare, dezvoltându-se într-o reţea naţională prin înfiinţarea a încă 6 clinici în ţară, în Constanța, Brașov, Suceava, București.
 

În doar un an de la înfiinţare, ALIAT Dorna Arini a înregistrat 100 cazuri de recuperare în sistem de rezidenţă, cu pacienţi care continuă terapia şi care au devenit abstinenți, şi oferă peste 150 de servicii specializate lunar. Specificul tratamentului rezidenţial este îmbinarea tratamentului ambulatoriu cu cel rezidenţial intens şi o post-cură complexă de 8 luni - un an. Un alt element de noutate este combinarea terapiilor în tratamentul rezidențial.
Mai nouă Mai veche