La 05.01.2017, ora 07.55 polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Baia au fost sesizaţi despre faptul că în apropierea intersecţiei dintre străzile Petru Rareş şi strada Gheorghe Onişoru din comuna Baia, este o persoană decedată.
În urma verificărilor s-a stabilit că la 05.01.2017, la o intersecție din satul Baia a fost găsit cadavrul unui bărbat de 63 de ani, din comuna Baia.
În urma efectuării autopsiei medico-legale s-a concluzionat preliminar că moartea bărbatului a fost violentă şi s-a datorat exercitării unor acte de violenţă.
La faţa locului a fost deplasată echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, fiind constituit un cerc de bănuiți şi fiind administrat material probator.
În urma activităţilor investigative şi de cercetare penală desfăşurate s-a stabilit că la data de 04 ianuarie 2017, în jurul orei 19.30, pe strada G-ral Mleșniță Constantin din comuna Baia, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 19 ani, din comuna Baia, a exercitat, cu intenție, acte de violență de intensitate ridicată cu pumnii, picioarele și o bucată din lemn asupra victimei, provocându-i multiple traumatisme care au condus în scurt timp la deces.
În urma probatoriului administrat, procurorul criminalist a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de tânărul de 19 ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „omor” și reținerea acestuia pentru o durată de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Inculpatul urmează a fi prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.