IPJ Suceava: Poliția de proximitate, în sprijinul cetățeanului



Joi, între orele 09.00 – 11.00, la Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Prefectura Suceava şi Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice au organizat o dezbatere şi o analiză în ceea ce priveşte importanţa structurii poliţiei de proximitate în contextul intensificării activităţii de prevenire a criminalităţii.

Peste 30 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au participat la acest eveniment în care s-a subliniat importanţa poliţistului de proximitate şi a activităţii de relaţionare cu cetăţeanul, de identificare a problemelor comunitare şi gestionare a situaţiilor de risc victimal pentru cetăţeni.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a mulţumit tuturor colaboratorilor instituţionali care au sprijinit activitatea poliţiei de proximitate şi în special cetăţenilor care şi-au asumat un rol activ şi s-au implicat în activităţile şi acţiunile întreprinse de poliţişti.

În cadrul acţiunii, reprezentanţii persoanelor vârstnice au primit seturi de materiale preventive pentru a fi diseminate către grupurile ţintă vulnerabile. De asemenea, au fost promovate recomandări pentru siguranţa fizică şi patrimonială a persoanelor, fiind prezentate diverse moduri de operare ale infractorilor şi măsuri de prevenire.

Totodată, reprezentanţii IPJ Suceava au prezentat activitatea poliţiei de proximitate care are ca obiectiv creșterea eficienței în domeniul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, prin atragerea populației la executarea misiunilor poliției și se bazează pe apropierea de cetățean, prin realizarea unui parteneriat eficient cu comunitatea, administrația publică locală, conducerile unor instituții de stat, neguvernamentale, asociații civile, în vederea rezolvării în comun a problemelor ce lezează interesele de ordin general și particular ale acestora.

Consolidarea relațiilor de parteneriat cu membrii comunității a ocupat un loc important în cadrul activităților specifice desfășurate de polițiștii de proximitate, cu această ocazie urmărindu-se atât cunoașterea problemelor cu care se confruntă aceștia și a cauzelor generatoare ale criminalității, cât și abordarea și rezolvarea acestora în strânsă concordanță cu nevoile și așteptările cetățenilor.

În cursul anului 2016 efectivele poliţiei de proximitate au fost angrenate în numeroase activităţi:
  • au participat la 635 măsuri de ordine publică prilejuite de diverse manifestări culturale, sportive, religioase ş.a. care au avut loc pe raza municipiilor și orașelor din județ;
  • au participat la activitățile specifice cu ocazia derulării programului ”Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”;
În cadrul activităților zilnice desfășurate în zona de responsabilitate polițiștii de proximitate au acționat și pentru crearea unui sentiment de siguranță în rândul membrilor acesteia, intervenind în aplanarea și gestionarea corespunzătoare a stărilor conflictuale. În perioada analizată polițiștii de proximitate au luat măsuri specifice şi au reuşit aplanarea a 524 stări conflictuale din cele 542 identificate pe raza de competenţă.

Urmare a solicitărilor adresate de cetățenii din zona de responsabilitate, polițiștii de proximitate au efectuat verificări pentru soluţionarea a 2066 petiţii, media la nivel de județ fiind de 42,1 petiții soluționate/polițist. Petiţiile au fost soluţionate în termenele stabilite, competent și cu răspuns petiţionarilor, astfel că nu s-au înregistrat probleme deosebite pe această linie.

Activitatea polițiștilor de proximitate a vizat și consilierea membrilor comunității cu privire la problemele pe care aceștia le-au ridicat,în perioada de referință fiind consiliate 2604 persoane.

În baza protocoalelor de cooperare încheiate, polițiștii de proximitate au desfășurat 2499 activități de verificare pe linia punerii în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate, aceștia contribuind la verificarea în teren a situației persoanelor comunicate de serviciile locale de evidență a persoanelor.

Polițiștii de proximitate, în cursul anului 2016, au fost angrenați și în desfășurarea altor activități, respectiv: intervenții la evenimente sesizate prin SNUAU 112=253, punere în executare ordine de protecție=38; executarea a 483 mandate de aducere;

Totodată poliţiştii de proximitate au desfăşurat multiple activităţi cu caracter preventiv:
  • au participat la 1076 şedinţe în scoli, cu asociaţii de proprietari, cu reprezentanţii mediului de afaceri etc., ocazie cu care au prezentat diferite prevederi ale actelor normative, materiale cu caracter preventiv-informativ, cazuri și moduri de operare folosite de infractori;
  • au efectuat un număr de 4090 controale şi au participat la 1365 acţiuni şi razii, pe bază de plan propriu întocmit la nivelul subunităţilor sau dispuse de la nivelul I.P.J. Suceava;
  • au purtat 2827 discuţii cu factorii de conducere a unităţilor de învăţământ, a societăţilor comerciale, etc., în vederea determinării acestora pentru luarea unor măsuri pe linia asigurării pazei și protecției bunurilor, prevenirea faptelor antisociale;
  • au consiliat 1270 victime şi potenţiale victime;
  • au aplicat 1191 avertismente poliţieneşti;
Pentru prevenirea faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ poliţiştii de proximitate desfăşoară activităţi de patrulare la intrarea/ieşirea elevilor la/de la ore, conform repartizărilor întocmite la nivelul birourilor/formaţiunilor de ordine publică pentru mediul urban.

În cadrul activităţilor desfăşurate poliţiştii de proximitate au aplicat 1172 sancţiuni contravenţionale în valoare de 165506 lei, din care: 822 la legea 61/1991, 196 la legea 12/1990, 154 la alte acte normative.

Polițiștii de proximitate au şi calitatea de polițiști judiciari şi desfăşoară activităţi de cercetare penală în lucrările şi dosarele penale.

Astfel, în anul 2016, poliţiştii de proximitate au soluţionat 1780 de dosare penale.

Pentru anul 2017 sunt create premisele creșterii rolului poliției de proximitate, în sensul eficientizării activităților specifice derulate de aceste structuri în cadrul comunității.
Mai nouă Mai veche