La 26 ianuarie 2017, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Izvoarele Sucevei, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a descoperit o cărare de urme care ducea de la linia de frontieră până la o anexă izolată aflată în apropiere.
Aici, lucrătorii noştri au descoperit două colete cu ţigări fapt pentru care poliţiştii de frontieră au luat măsuri de cercetare şi supraveghere a zonei. Cu această ocazie, la aproximativ 2 km, a fost depistat şi oprit pentru control un autoturism în care se aflau trei persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, domiciliate pe raza judeţului Suceava. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că cei trei tineri sunt implicaţi în activitatea infracţională fapt pentru care aceştia, împreună cu ţigările au fost duşi la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.450 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană în valoare de 26.950 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Celor trei cetăţeni români, polițiștii de frontieră le-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea luării măsurilor legale ce se impun.