La 20.01.2017, ora 00.20, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din localitate, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural.