Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate şi rănite grav.
Zilnic poliţiştii organizează acţiuni în trafic pentru identificarea şoferilor care încalcă legislaţia rutieră, sancţionarea acestora şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Din păcate, în unele cazuri, orice recomandări preventive adresate de poliţişti, pălesc în faţa iresponsabilităţii manifestate de unii şoferi.
Vă prezentăm astăzi, pentru a trage concluziile de rigoare cazul ,,omului rachetă” de pe un drum sucevean.
La data de 22.01.2017, în jurul orei 12.30 aparatul radar montat pe o autospecială din dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava a fost pus la grea încercare de un bărbat de 27 de ani din municipiul Rădăuţi. Şoferul - ,,omul rachetă” a rulat pe E 85, pe raza localităţii Dărmăneşti, pe sector de limitare viteză la 50 km/h cu viteza de … 190km/h.
Şoferul le-a arătat însă că poate încălca şi mai mult legislaţia rutieră, efectuând şi o depăşire interzisă pe marcajul longitudinal continuu.
Şoferul a fost oprit de poliţişti, prezentând o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, acesta fiind suspendat pentru verificări într-o cauză penală.
Poliţiştii i-au suspendat bărbatului dreptul de circulaţie pentru 90 de zile şi i-au aplicat şi două sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea regimului legal de viteză şi depăşire interzisă, în valoare de 1750 lei.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă generează accidente cu urmări din cele mai grave!
IPJ Suceava