La 23.01.2017, în jurul orei 05.00, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control autoturismul condus de un localnic de 29 de ani, care circula pe DJ 209G, din direcţia comunei Brodina spre oraşul Vicovu de Sus.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.