VIDEO Pescuit ilegal pe râul Suceava, la Dărmănești



Luni, 16 ianuarie a.c., în jurul orei 07.00, pe timpul unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, un echipaj de jandarmerie a surprins, în apropierea podului de cale ferată peste râul Suceava, în zona localităţii Dărmăneşti, un bărbat care pescuia folosind unelte interzise de lege.
Persoana în cauză, R.S., de 56 de ani, cu domiciliul în comuna Dărmăneşti, utiliza în acest sens trei plase monofilament, cu lungimea de 15 m fiecare.
În urma verificărilor, jandarmii au constatat că bărbatul a pescuit, cu instrumente interzise de lege, aproximativ 32 de kilograme de peşte, din speciile ştiucă, biban, mrenă şi scobar. În momentul depistării persoanei în cauză, doar 15 kilograme de peşte se mai afla în stare vie, acesta fiind redat mediului natural.
În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale şi utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, fapte prevăzute şi sancţionate de Ordonanţa de Urgenta nr. 23 din 05.03.2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Bărbatul şi restul cantităţii de peşte pescuite ilegal au fost predate Secţiei de Poliţie Dărmăneşti pentru continuarea cercetărilor


Compartiment Informare şi Relaţii Publice
Mai nouă Mai veche