Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MARUNEAC CONSTANTIN, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c C.pen.,
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 28.12.2016, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în imobilul concubinei M.E., din localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, profitând de vârsta persoanei vătămate minore M.I.S.E., de 6 ani, inculpatul Maruneac Constantin a agresat-o sexual, prin atingerea zonelor intime, provocându-i victimei suferinţe fizice şi psihice, de natură a-i periclita dezvoltarea neuropsihică.
Astfel, din cuprinsul evaluării psihologice a minorei a rezultat traumatizarea minorei în urma incidentului petrecut, aceasta având stări psihologice negative, de anxietate şi de agitaţie când i s-a cerut relatarea evenimentelor.
Având în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpat, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 13.01.2017 s-a dispus reţinerea suspectului Maruneac Constantin pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 13.01.2017, ora 20.56 până la data de 14.01.2017, ora 20.56 iar, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 2/AUP din data de 14.01.2017 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Maruneac Constantin pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2017 până la data de 12.02.2017, inclusiv, inculpatul fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
PURTĂTOR DE CUVÂNT,
PROCUROR,
Georgescul Ruxandra – Andreea