Trimitere în judecată: Dinu Bolohan, Ruslan Gorceag, SC Bethesda SRL

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
  • BOLOHAN DINU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.,
  • GORCEAG RUSLAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen., şi
  • SC BETHESDA SRL SUCEAVA, prin reprezentant legal PUŞCAŞU ŞTEFAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 09.08.2010, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 07.08.2010, la Spitalul Judeţean Suceava, a decedat numita P.M.G. în urma unor complicaţii respiratorii survenite după o intervenţie chirurgicală.
Cauza a avut caracter complex, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi a stabilirii persoanelor responsabile fiind necesare concluziile Colegiului Medicilor, efectuarea a două expertize medico – legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi şi avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, Bucureşti.
Astfel, în urma coroborării ansamblului probator în cauză şi analizei concluziilor avizului INML Mina Minovici şi a expertizelor efectuate de IML Iaşi, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în drept, s-au reţinut următoarele:


Fapta reţinută în sarcina inculpatului BOLOHAN DINU, constând în aceea că, în perioada 04.08-07.08.2010, în calitate de medic ginecolog operator principal, în cadrul Spitalului Bethesda din mun.Suceava, împreună cu medicul anestezist Gorceag Ruslan din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului GORCEAG RUSLAN, constând în aceea că în perioada 04.08-07.08.2010, în calitate de medic anestezist, în cadrul Spitalului Bethesda din mun.Suceava, împreună cu medicul ginecolog operator principal Bolohan Dinu din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Fapta reţinută în sarcina S.C. BETHESDA S.R.L. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii nr. 25bis, jud. Suceava, CIF 2693639, nr. de înregistrare la RC J33-1/1993, prin reprezentant legal PUŞCAŞU ŞTEFAN, constând în aceea că acţiunile şi omisiunile culpabile ale medicului ginecolog operator principal Bolohan Dinu şi medicului anestezist Gorceag Ruslan din cadrul Spitalului Bethesda din mun. Suceava, au fost săvârşite în realizarea obiectului de activitate a Spitalului Bethesda din mun. Suceava, fapt ce a condus la instalarea şocului hemoragic sever şi implicit la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Infracţiunea de ucidere din culpă a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate a spitalului SC BETHESDA SRL Suceava, fără a se prevedea rezultatul, deşi inculpaţii puteau şi trebuiau să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între faptele imprudente şi iresponsabile ale inculpaţilor, săvârşite în realizarea obiectului de activitate a spitalului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



PURTĂTOR DE CUVÂNT,
PROCUROR,
Georgescul Ruxandra – Andreea
Mai nouă Mai veche