Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, l-au identificat în Centrul Comercial „Bazar” din municipiul Suceava pe un localnic de 49 de ani, care oferea spre vânzare aproximativ 60 kg de produse destinate combaterii dăunătorilor, din categoria substanţelor toxice, de provenienţă ucraineană, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege în acest sens și care, a declarat faptul că, le-a achiziţionat de la persoane necunoscute în scop de revânzare.
Produsele au fost indisponibilizate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „trafic de produse sau substanţe toxice”, ce va fi soluţionat procedural.
Produsele au fost indisponibilizate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „trafic de produse sau substanţe toxice”, ce va fi soluţionat procedural.