FOTO Micul Poliţist, activităţi interactive desfăşurate premergător Zilei Poliției Române

În acest an, premergător Zilei de 25 Martie – ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE, poliţiştii au desfăşurat timp de o săptămână activităţi cu tinerii din unităţile de învăţământ din ciclul preşcolar şi primar, formând peste 100 de „Mici Poliţişti”. Activităţile-concurs desfăşurate i-au atras pe cei mici şi le-au dat ocazia să cunoască aspecte din munca de poliţie, dobândind totodată cunoştinţe necesare prevenirii situaţiilor de risc victimal.

Peste 100 de copii din municipiul Suceava şi comuna Buneşti au participat la activităţile desfăşurate sub egida „Micul Poliţist”, cu toţii obţinând premii.

Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la formarea şi modelarea personalităţii copilului. În cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii nesănătoase, într-o familie dezbinată, când influenţat negativ de colegi, de prieteni, etc., personalitatea poate deveni aceea a unui infractor.

Personalitatea infractorului minor, este rezultatul unei îmbinări neizbutite, a tuturor factorilor care concură la formarea personalităţii umane, îmbinare care dă naştere unei personalităţi temporar imperfecte care îmbină greutăţi de diferite grade în procesul de adaptare la cerinţele vieţii în societate.

Având în vedere aceste considerente, poliţiştii consideră tot mai importantă activitatea de informare şi responsabilizare a tinerilor cu privire la riscul infracţional şi victimal încă de la cele mai fragede vârste. Tocmai de aceea au fost iniţiate activităţi interactive în care copiii şi poliţiştii relaţionează în mod direct, într-o abordare modernă de implementare a conceptului preventiv.

În baza programelor de prevenire a delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar iniţiate la nivelul IPJ Suceava, au fost organizate activităţi – concurs în grădiniţele şi şcolile generale din municipiul Suceava şi comuna Buneşti sub egida ,,Micul Poliţist”.

Peste de 100 copii au desenat maşini folosite de poliţişti pentru executarea serviciului, uniforme de poliţist, elemente din dotarea poliţiei şi au expus activităţi desfăşurate de poliţişti.

Pentru eforturile lor de a deveni „Mici Poliţişti”, agenţii şi ofiţerii de poliţie i-au răsplătit pe cei mici cu cărţi de colorat, abecedare personalizate şi materiale preventive. Totodată, poliţiştii au purtat discuţii cu elevii şi profesorii, oferind sfaturi şi recomandări utile celor care sunt la început de drum în viaţă.











Mai nouă Mai veche