La 07.03.2017, în jurul orei 13.45, în timp ce desfășura activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, însă conducătorul auto nu s-a conformat.
În cauză, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de circa 4 km pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, ocazie cu care, conducătorul auto urmărit s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei mașini, pe un sector de drum în curbă la stânga, în zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu, iar pentru a evita impactul cu un autoturism care circula din sens pus, a virat brusc spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit podețul unui imobil.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 22 de ani din comuna Voitinel și a celor doi pasageri din autoturism, un tânăr de 21 de ani și o tânără de 20 de ani, ambii din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.