La 06.03.2017, ora 21.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control, la intersecția DC Voievodeasa, cu DN 17A, din comuna Sucevița, autoturismul condus de un localnic de 45 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.