Polițiștii de frontieră au descoperit şi confiscat, în urma mai multor acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, peste 32.000 pachete cu țigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.
* În dimineața zilei de 21 martie 2017, în jurul orei 2.00 s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Iulian B., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, conducând un microbuz marca Volkswagen.
Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua microbuzului, cantitatea de 7.000 pachete de ţigări, marca Rothmans, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 8.750 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Totodată, microbuzul marca Volkswagen, în valoare de 45.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea spațiu special amenajate pentru transportul țigărilor.
* Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au declanșat, ieri, 20 martie 2017, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.55, lucrătorii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, mai multe persoane care încărcau într-un autoturism colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea bărbaților, iar în momentul în care aceștia au observat patrula poliției de frontieră au abandonat mașina și coletele și s-au dispersat în localitate.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar autoturismul marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie şi coletele cu țigări depistate abandonate, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.340 pachete cu țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare de 47.740 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.
* În data de 20 martie 2017, un echipaj mobil de la Sectorul PF Sighet a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri în trafic, pe raza localității de frontieră Sighetu Marmației, jud. Maramureș, o autoutilitară marca Volkswagen, înmatriculată în Romania. Acesta era condusă de cetățeanul român A. P., în vârstă de 17 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
În urma verificării efectuate asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră au observat, în compartimentul marfă, mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană. Drept urmare, bărbatul împreună cu mașina a fost dus la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 17.187 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 157.000 de lei.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, polițiștii de frontieră îl cercetează pe tânăr pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
A. P. a mai fost depistat de polițiștii de frontieră în data de 6 martie a.c. în timp ce transporta cu un autoturism mai multe pachete cu țigări, în momentul respectiv tânărul nu a oprit la semnalele polițiștilor de frontieră acesta fiind reținut după o urmărire de aproximativ 5 km.
* Luni, 20 martie 2017, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit într-o zonă muntoasă – împădurită, pe un drum forestier un autoturism de teren, înmatriculat în Marea Britanie, abandonat.
Polițiștii de frontieră au procedat la cercetarea terenului iar în apropiere au fost descoperiți doi saci de rafie și o geantă în care se aflau mai multe pachete cu țigări.
Imediat, lucrătorii noștri au declanșat o acțiune specifică, în urma căreia au fost descoperite două persoane în vârstă de 51 ani respectiv 36 ani, domiciliate pe raza județului Maramureș. Acestea se deplasau pe jos spre localitatea Firiza și nu își justificau prezența în zonă.
În continuarea cercetărilor, țigările au fost duse la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.500 pachete cu țigări marca Marble, a căror valoare se ridică la suma de 14.000 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.