Peste 500 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul acțiunilor derulate în perioada 14-17 aprilie 2017

În vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 14.04 -17.04.2017 pentru creşterea gradului de siguranţă pe perioada Sărbătorilor Pascale 2017.

Zilnic, peste 250 de poliţişti, au acţionat la nivelul judeţului, pentru ca sucevenii să petreacă Sărbătorile Pascale în siguranţă.

În această perioadă au acţionat zilnic 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. Au fost aplicate 526 de sancţiuni contravenţionale, din care 346 la regimul rutier, 76 pentru nereguli de natură economică şi 90 la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică.

Valoarea sancţiunilor aplicate este de 178.185 lei. De asemenea, au fost confiscate produse din carne, peşte dar şi alte produse în valoare totală de peste 5.860 lei. Au fost reţinute 28 de permise de conducere, din care 12 pentru depăşirea regimului legal de viteză.
Mai nouă Mai veche