Dorna Arini: Șapte arbori tăiați ilegal în zona „Piciorul Lat”

La 24.05.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza din 16.05.2017, privind tăierea și sustragerea de arbori din fondul forestier aparținând Ocolului Silvic Vatra Dornei, polițiștii deplasați la fața locului au identificat 7 cioate din specia molid, cu un volum total de 4,447 m.c. și o valoare totală de 855 lei.
În urma investigațiilor, polițiștii au reușit identificarea autorilor ca fiind un tânăr de 23 de ani și un bărbat de 45 de ani, ambii din comuna Dorna Arini.
Cu ocazia audierii, bărbatul de 45 de ani a recunoscut faptul că, la data de 16.05.2017, în jurul orei 20.30, s-a deplasat împreună cu tânărul de 23 de ani, cu atelajul hipo al acestuia, în locul denumit „Piciorul Lat” de pe raza comunei Dorna Arini și a tăiat cei 7 arbori, iar materialul lemnos rezultat l-a transportat la domiciliul localnicului de 23 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche