La data de 25.05.2017, ora 01.05, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Cernăuți din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Satu-Mare.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.