La 26 aprilie 2017, la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Suceava a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social - subcomisia învăţământ la solicitarea Alianței Sindicatelor din Învățamănt Suceava, în vederea identificării soluțiilor privind decontările cheltuielilor transportului cadrelor didactice la nivelul județului şi cuantumul dobânzilor ce trebuie acordate personalului din învățământ.
La această întâlnire au fost invitați și primarii comunelor Volovăț și Păltinoasa pentru a clarifica modalitățile de punerea în plată a drepturilor bănești – dobânzi legale calculate la diferențe de drepturi salariale, aceștia, făcând cunoscut faptul ca nu au primit solicitari în acest sens dar și-au manifestat toată disponibilitatea ca, pe masură ce primesc solicitări însoțite de toate documentele prevazute de lege, vor asigura plata cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice și dobanzile aferente, din bugetul local.
În urma consultărilor, doamna prefect Mirela-Elena ADOMNICĂI a solicitat Inspectoratului Școlar Judeţean, situațiile privind stadiul decontării, la zi, a cheltuielilor transportului cadrelor didactice, dar și un raport privind numărul cererilor depuse la unitățile adminstrativ-teritoriale de către școlile celor două comune, totodată, asigurându-i pe reprezentanții sindicatelor din învățământ de rezolvarea acestor situații în cât mai scurt timp .
Biroul de presă al Instituției Prefectului - județul Suceava