La data de 15.05.2017, ora 18.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care a prezentat documentele autoturismului și un permis de conducere eliberat de autoritățile ucrainene.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere emis de autoritățile române și nu a deținut vreodată pașaport românesc valid care să-i permită trecerea frontierei de stat în Ucraina, în vederea obținerii permisului de conducere.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, ,,uz de fals” și ,,fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural.